În ultimele 7 săptămâni 180 de copii vulnerabili din Hârșova de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu” au beneficiat de un program de educație non-formală organizat de Fundația Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Primăria Hârșova.
Scopul activităților a fost încurajarea exprimării copiilor, facilitarea unor experiențe noi de învățare prin care elevii să învețe cum să aibă grijă de ei înșiși, formarea de abilități de viață independentă, formare unor obiceiuri zilnice de viață sănătoasă.

Activitățile propuse au favorizat comunicarea și exprimarea, au stimulat imaginația, dorința de a se implica în activități creative, de a participa la activitățile școlare, de
afla mai multe despre tot ceea ce îi înconjoară.
Facilitatorii au utilizat în cadrul activității metode și tehnici diferite de învățare, adaptate vârstei participanților din zona animației și a educației nonformale: lucrul în grupuri mici, jocul de rol, povesti, scenarii, prezentări interactive etc.

Mai multe detalii despre proiect și activități la linkul urmator: https://sanatateharsova.ro/
Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 582,361 € oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea incluziunii și a abilitării sociale a romilor din UAT Hârșova, prin intervenții care încurajează creșterea accesului copiilor la servicii medicale de calitate, prin activități non-formale care conduc la reducerea absenteismului și abandonului școlar, combaterea discriminării etnice și creșterea participării active a persoanelor roma la deciziile comunității.
Pentru informații oficiale despre Granturile SEE accesați www.eeagrants.ro
Pentru informații oficiale despre Programul Dezvoltare locală, accesați www.frds.ro

