Echipa RAA din nou la Hârșova

La jumătatea lunii iunie am revenit la Hârșova. Pe lista noastră aveam câteva lucruri de pus la punct și totul a mers ca pe roate.

Prima oprire a fost la partenerii noștri de la Primărie, unde am planificat activitățile pe care le vom organiza pentru comunitate: taberele urbane și Festivalul Diversității și Incluziunii din luna septembrie. Dar știm că lucrurile nu se rezolvă doar dintr-un birou așa că am pornit în explorare și am vizitat clădirile și punctele-cheie ale orașului care ar putea găzdui activitățile educative, sportive și de divertisment de sub umbrela evenimentului.


Nu am putut pleca totuși cu mâinile goale. Am pregătit aproape 200 de pachete pentru copiii care au participat la a doua serie de activități de educație non-formală. Cei mici sunt elevi de la clasele 0 până la a IV-a și i-am surprins cu câte un set complet de haine, încălțăminte și produse de igienă.


Fie că vor alege șotronul, tenis de picior, leapșa sau vor sări coarda, noile încălțări și treningurile le vor face joaca și mai frumoasă!

De asemenea, în timp ce parte din colegi ofereau pachete copiilor, părinții au fost invitați la sesiuni de consultare în vederea aspectelor ce pot fi îmbunătățite astfel încât gradul calității vieții în comunitate să fie unul mai crescut.

Curând, vă vom povesti prin ce aventuri vom trece împreună!


Câteva informații esențiale

Proiectul „Incluziune și sănătate în PORT (Hârșova) prin educație, arte și sport!” beneficiază de un grant oferit de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked*

Translate »

Formular contact